La Boldurești, dreptatea a fost călcată cu mașina. PNM însă nu o lasă să moară
După un an de tăcere și lipsă de reacție din partea autorităților, liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a inițiat un protest civic în fața Ministerului Justiției, în data de 9 iunie 2025, ca reacție la această situație inacceptabilă.

În vara anului 2024, la Boldurești, un copil de 14 ani a fost lovit mortal de o mașină. Șoferul a fugit de la locul accidentului. Principalul suspect: primarul localității, Nicanor Ciochină. Deși inculpat într-un dosar penal pentru omor din culpă și părăsirea locului accidentului, el a fost reales primar și i s-a validat mandatul de către Comisia Electorală Centrală.
După un an de tăcere și lipsă de reacție din partea autorităților, liderul Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, a inițiat un protest civic în fața Ministerului Justiției, în data de 9 iunie 2025, ca reacție la această situație inacceptabilă.
Protestul, organizat la solicitarea mai multor cetățeni din țară, a fost nepolitizat, dar a avut un mesaj puternic: funcțiile publice nu pot fi ocupate de persoane inculpate, iar justiția nu trebuie să tacă atunci când e vorba de viața unui copil. În cadrul protestului, a fost depusă o rezoluție adresată Ministerului Justiției, cu solicitarea:
• de urgentare a procesului penal (art. 331¹ Cod de procedură penală);
• de modificare a legislației pentru a interzice ocuparea funcțiilor publice de către persoane inculpate în dosare privind infracțiuni grave.
Pe 13 iunie, în ziua unei noi ședințe în dosarul lui Ciochină, cetățeni și membri ai PNM au fost prezenți în fața Judecătoriei Buiucani, exprimând îngrijorarea față de amânările repetate și lipsa inculpatului de la ședințele anterioare.
În paralel, PNM a acordat asistență juridică contracandidatului lui Ciochină, Sergiu Bulicanu, pentru a contesta legalitatea validării mandatului de către CEC.
Cererea a fost fundamentată în principal pe faptul că poliția desfășoară o anchetă penală privind falsificarea semnăturilor din ziua alegerilor. În opinia noastră, CEC a validat mandatul ignorând existența acestei investigații și fără a evalua impactul pe care falsificarea actelor l-ar fi putut avea asupra rezultatului alegerilor.
Am solicitat:
• anularea deciziei de validare a mandatului lui Ciochină;
• anularea alegerilor pentru funcția de primar din Boldurești.
Pe 25 iunie, Judecătoria Ungheni a admis parțial cererea: a revocat decizia de validare a mandatului, dar a respins solicitarea de anulare a alegerilor. Este o decizie importantă, care confirmă existența unor probleme serioase în procesul electoral și care deschide calea unor demersuri viitoare în instanțele superioare.
„Nu poți construi o țară dreaptă cu primari inculpați și tăcerea justiției. Cazul de la Boldurești nu e doar o tragedie locală, e un test național pentru conștiința publică. Dacă nu reacționăm, devenim complici.” Dragoș Galbur, președinte PNM.
Din păcate, pe 28 iunie, în pofida deciziei instanței, 7 consilieri locali — 5 de la PSDE și 2 de la PSRM — l-au numit din nou pe Nicanor Ciochină primar interimar. Această decizie, deși posibil legală în formă, sfidează orice criteriu de integritate și bun-simț democratic.
Partidul Național Moldovenesc va continua să sprijine această cauză atât juridic, cât și civic. Nu pentru imagine. Ci pentru că într-o societate normală, copiii nu sunt uciși fără urmări, iar funcțiile publice nu sunt refugiu pentru inculpați.
*Susține și tu semnând FĂRĂ PENALI ÎN FUNCȚII PUBLICE