PNM.MD | PNM cere introducerea vizelor pentru cetățenii ruși

PNM cere introducerea vizelor pentru cetățenii ruși

Este o măsură de protecție absolut necesară într-un context în care amenințările la adresa securității naționale sunt reale și constante. Ne aflăm în fața unor alegeri parlamentare cruciale, care vor decide dacă Republica Moldova va rămâne liberă, democratică și orientată spre Vest – sau dacă va cădea din nou în mrejele influenței rusești.

Comunicate
21.07.2025

 

Partidul Național Moldovenesc, cere instituirea imediată a regimului de vize pentru cetățenii Federației Ruse care doresc să intre pe teritoriul Republicii Moldova

Este o măsură de protecție absolut necesară într-un context în care amenințările la adresa securității naționale sunt reale și constante. Ne aflăm în fața unor alegeri parlamentare cruciale, care vor decide dacă Republica Moldova va rămâne liberă, democratică și orientată spre Vest – sau dacă va cădea din nou în mrejele influenței rusești”, a declarat Dragoș Galbur, președintele PNM.

De la începutul războiului dus de Rusia împotriva Ucrainei, aproape 16.000 de cetățeni ruși au depus cereri pentru obținerea cetățeniei moldovenești. PNM califică această evoluție drept alarmantă, într-un interval de timp extrem de scurt.

„Nu putem ignora faptul că multe dintre aceste cereri nu sunt simple opțiuni de trai, ci parte a unei strategii deliberate de infiltrare, influență și destabilizare. Rusia nu doar ocupă ilegal o parte din teritoriul nostru, ci acționează activ pentru a compromite parcursul european al țării noastre”, a adăugat liderul PNM.

Partidul Național Moldovenesc cere Guvernului să urmeze exemplul țărilor baltice – Lituania, Letonia și Estonia – care au impus restricții dure sau au suspendat complet accesul cetățenilor ruși.

„Dacă aceste state, membre UE și NATO, au simțit pericolul și au acționat, cu atât mai mult trebuie să o facem noi, care suntem și mai expuși. Este datoria noastră să apărăm țara. Să ne protejăm procesul electoral. Să nu permitem Federației Ruse să își trimită oamenii, banii și propaganda în Republica Moldova fără niciun control”, a subliniat Dragoș Galbur.

PNM cere introducerea regimului de vize pentru toți cetățenii ruși, până la îndeplinirea următoarelor condiții:

  • retragerea completă a trupelor ruse din Transnistria;
  • oprirea agresiunii împotriva Ucrainei;
  • încetarea oricărei ingerințe în treburile interne ale Republicii Moldova.

PNM solicită guvernării să înceteze cu ezitările și să ia această măsură fermă și firească. Partidul Național Moldovenesc, va continua să fie vocea celor care nu se tem. A celor care spun lucrurilor pe nume.